Eleganta ariciului - Muriel Barbery

eleganta-ariciului_1_fullsizeAriciul tepos e o doamna portareasa a unui imobil de bogatani, o doamna care isi ascunde sub aceasta ocupatie eleganta sufletului si adevaratele preocupari. Autodidacta Renne (fapt de ale carui dezavantaje este de asemenea constienta), citeste filosofie, psihologie dar mai ales literatura, ii plac filmele si se intretine, vaduva fiind, cu menajera unor apartamente din imobil. Aceasta din urma pare a fi singura cunoscatoare cat de cat a personajului real, asta pana cand fetita geniu dintr-un apartament de deasupra, Paloma, victima a inteligentei superioare familiei si colegilor (de care de asemenea se ascunde incercand din rasputeri sa para proasta) si care anterior hotarase sa se sinucida la implinirea varstei de 13 ani, isi cauta refugiu in ghereta portaresei.

Dar darea in vileag si totodata transformarea acelor vieti "sub acoperire" o declanseaza un al treilea personaj, domnul Kakuro Ozu (nume predestinat sa coincida cu cel al regizorului preferat al lui Renne - Yasujiro Ozu), un japonez bogat care se muta intr-un apartament eliberat si care prin noutatea evenimentului si distinctia sa starnesc curiozitatea si dorinta  tuturor vecinilor de a-i intra in gratii.

Acestuia ii e suficient numai sa remarce tresarirea lui Renee la auzul unei greseli gramaticale facute de locatara care le-a facut prezentarile precum si la recunosterea primei fraze din Anna Karenina pe care o domnul Ozu o foloseste in discutia cu doamna Rosen (aceeasi locatara). Iar faptul ca pe motanul portaresei noastre il cheama Leon (dupa Lev Tolstoi) nu este decat confirmarea banuielilor ca are in fata o alta persoana decat ceea ce lasa sa se vada.

Pe de alta parte japonezul salvator leaga concomitent o relatie de prietenie si cu micuta Paloma, de care auzise ca invata limba japoneza, punct de plecare suficient pentru discutiile urmatoare si pentru descoperirea impreuna a adevaratei Renee.

Si iata portareasa noastra cum ajunge sa-si lepede capotul de serviciu si imbraca o rochie eleganta (e drept ca de capatat de la o persoana care tocmai decedase) asezonata cu o coafura facuta pentru prima data ("traznind" apoi a avocado si migdale de la balsamul folosit), pentru a-i accepta stupefiata invitatia domnul Ozu la cina in apartmentul sau. Urmeaza detalii amuzante (fiind bogat si cultivat in acelasi timp domnul Ozu doreste sa mascheze sunetul de tras apa de la wc cu o bubuitoare arie muzicala), bucuria descoperirii sufletului pereche si la aceasta varsta, incredibila, nesperata fericire (domnul Ozu isi amenejase in casa o mini sala de cinema unde la a doua intalnire au mers impreuna sa vada filmul preferat al celuilat Ozu, regizorul, putand astfel sa comenteze in pauzele pe care le puneau singuri filmului diveserle scene care ii impresionau pe amandoi).

Toate bune si frumoase pana la final? Ar fi frumos nu?

Ce mi-a ramas mie, repetat ori de cate ori prietena ei menajera a scos-o din situatii imposibile (rochia, prajiturile pentru vizita) si a incurajat-o in relatia ce avea sa se nasca:

"Să nu aveți decât o singură prietenă, dar s-o alegeți bine."

Tagged: , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *